The Art of being alone

When you're alone, you suddenly remember that this is how it begins and ends.
You came into this world by yourself and even though you have family and friends, that's how you're living this life - alone.
Thoughts, feelings, emotions and.. life in between.
Your ability to think, conceive and dream always keep you company. Isn't that the whole point of imagination, not to mention, art?..
It's like your personal movie screen. And you're the star.
Turn on your inner movie projector. Let the thoughts, memories and pictures flow through your head. See it, feel it, live it.
You may be alone but you're in fine company.
Suddenly, your monologue has become a dialogue.
And you are not alone anymore. You're here, in this (un)perfect world of yours, where the (im)possible things come true; you can fly, feel a salty breeze on a winter morning, rise with the stars, be in love.
It's o.k. to have an imaginary friend. As long you don't get obsessed about him.
Don't hope, don't ask, do not expect anything.
Let God do his job.
Do you know how special every day of your life is? And it will never be the same.
Don't waste it. Don't lose your time. Enjoy.
Breath the air, feel the wind, look around you…
Cause one day your life could end. Suddenly, unexpectable.
And no one is going to take that trip with you.
I don't want to grief about the things I haven't done or haven't noticed.
Every day from about year, I can stop thinking about these things.
I've changed and the world did it with me.
We are the One. We've always been.
It's beautiful to Know. To have a knowledge. To live in the whole meaning of this word.
In spite of wars chugging around us…
Once an old man passed me by on the street and smiled.
I smiled back at him. And felt happy…

Oare?..

Oare este posibil sa iubesti pe cineva fara sa stii asta?..

Si cand iti dai seama - oare este prea tarziu?..

Au trecut sapte ani. Sapte ani de o viata intreaga. Fara macar sa ma fi gandit la tine mereu..

Stiam ca esti, stiam ca existi, insa nu ma framanta.

Eram pe doua pamanturi diferite. Fiecare cu viata sa. Departe unul de altul. Foarte departe.

Au ramas memoriile. Frumoase, tandre, pline de bucurii si iubire. Ani de liceu..

Strangere de maini, saruturi pe furis, jucariile din plus pe care le scotei mereu din geaca ta din pielea neagra in momente cele mai neasteptate.

Scrisorile tale de amor, pielea ta catifelata, zambetul tau.

Parea un vis frumos, aproape ireal prin puritatea si inocenta lui.

Insa de mult uitat.

Daca nu m-ai fi gasit intr-o zi..

Pentru ce?

Ca sa aflu ca ma cautai toti anii acestea, ca ai un fiu, o sotie frumoasa, o viata buna.

Viata pe care ai fi putut s-o traiesti doar cu mine, spuneai.

Ca ti-am ramas in suflet si voi fi acolo mereu.

Ca ai face orice ca sa ma vezi iar.

Ca mi-ai tremurat sufletul, ca te-am visat, ca mi-am dat seama ca tu a fost cel care m-a iubit cel mai mult din viata mea.. si ma mai iubesti.

Acum..

Dupa toti anii acestea.. cand este mult prea tarziu sa mai schimbam ceva.

Oare putem pacali destinul sau tot el ne pacaleste?...

Oare..

Sus pe cer

A trecut inca o saptamana..

Viata mea este mai roz ca niciodata. In afara faptului ca a venit fara, straluceste soarele si-mi canta pasarelele fiecare dimineata, sufletul meu se simte pufos si indragit de totul ce se afla in jurul lui.

Existenta mea a devenit foarte complexa fara sa am un motiv anume sau sa-mi dau seama de ce. Pur si simplu simt asta. Oare nu este de ajuns?..

Nu mai am nicio obsesie care sa ma macine: inainte eram obsedata de carti, melodii, de filme, de gandurile si nebuniile mele personale. Aveam tot felul de excesuri: exces de tigari, exces de sentimente, exces de tristeti...Insa trebuie sa recunosc ca era fun!

Iar acum totul a devenit ametitator de linistit. As compara linistea asta cu un trandafir care emana un miros puternic intr-o noapte inabusitoare de vara.

Sunt singura, dar sufletul meu nu este gol. Pictez fara sa am inspiratii. Imi aprind lumanari fiecare seara.

Ma poti vedea plimbandu-ma prin strazile orasului pustiu la orele tarzii ale serii.

Nimic nu mai pare extraordinar sau plictisitor. Simt viata. O miros, o respir, o ating, o traiesc.

M-am ascuns si nu ma poti vedea. Sunt aici. In lumea a mea si a ta si a tuturor fiintelor din lume.

Sunt a ta si a nimanui.

Mi-e bine.

Sunt aici si.. exist.

Sexul: cu iubire sau fara?

Prin natura noastra, predispusa la fantezii cât cuprinde, desi este exact cel pe care nu-l avem la momentul respectiv.

Daca suntem singure, Fat-Frumos pe cal alb care sa ne iubeasca pâna la adânci batrâneti este dorinta refulata pe care n-am recunoaste-o nici picate cu ceara. În schimb, daca suntem implicate într-o relatie serioasa cu un barbat mai mult sau mai putin perfect, visam la nopti salbatice cu un strain misterios mult mai des decât ar trebui.

Si uite asa, din aceste framântari metafizice rasare întrebarea care nu ne da pace: pâna la urma care sunt partidele de sex cele mai reusite? cu parteneri ocazionali sau cu cel pe care-l iubesti?

Sexul ocazional

Daca stai si te gândesti de câte eforturi si compromisuri e nevoie pentru a face o relatie sa mearga, îti vine sa te iei cu mâinile de cap. Asa ca nu e de mirare ca multe dintre semenele noastre aleg sa se crute de asemenea încercari si prefera sexul din categoria one-night-stand. Fie sunt prea ocupate, fie au trecut prin experiente deloc dornice sa le repete în alte relatii, fie pur si simplu se oripileaza la ideea de a tot face sex cu aceeasi persoana - ele exista si le place ceea ce fac. si daca stai sa te gândesti, nu suna deloc rau: mister, risc si satisfactie sexuala.

Sexul când esti proaspat îndragostit

Într-un studiu realizat acum câtiva ani de cercetatorii italieni s-a descoperit ca starea de început a iubirii prezinta asemanari uimitoare cu atitudinea persoanelor care sufera de tulburari de comportament obsesiv-compulsive. E oarecum îngrijorator, dar numai la asta nu-ti sta gandul când esti topita dupa El si fiecare moment petrecut împreuna este pigmentat de dovezi fizice de afectiune care te duc în al noualea cer.

Sexul într-o relatie de lunga durata

Teama de respingere dispare si ea o data cu maturizarea relatiei. Încrederea în partener, care se dobândeste doar cu trecerea timpului, este un stimulent extraordinar pentru partidele de sex, facând posibile experiente noi si placeri nebanuite. Aveti o disponibilitate mai mare sa va gânditi la tot felul de "accesorii" care sa va condimenteze serile, iar calitatea devine mai importanta decât cantitatea.

Si, pâna la urma, care tip de sex e cel mai aducator de satisfactii?...

Ieri. Azi. Maine.

Am pornit de ieri pe drumul uitarii.

Nu aveam lacrimi, dar simteam cum imi arde in piept, un sentiment aproape fizic.

Stiam ca va veni tacerea.


Am sa stiu maine tot ce azi inca mi-e necunoscut, ceea ce ieri nu am descoperit inca.

Maine o sa stiu mai bine sa uit.

Ieri te-am privit nepasatoare, dar azi iar te port in gand.
Ce linistite s-au facut diminetile!

Plecand azi am sa ma bucur de ceea ce am facut ieri, caci maine va fi prea tarziu sa mai revin la ceea ce am fi putut ascunde.

Privesc si acum trecutul maine si nu prea imi dau seama ce este azi. Ca ieri nu aveam aceasta obsesie de a uita maine ce mi-a ramas.

Sunt dezamagita azi de noi, de tine ieri. Poate am sa gresesc cand am sa te uit maine, dar azi te voi lasa sa-mi ramai in gand.

Tanjesc de ieri sa-ti definesc fiinta ce am vazut-o azi, caci maine va fi in zadar. Maine am sa ma pierd in visare.

Cum poate cineva sa apara azi, atat de brusc de ieri acum, vrand sa schimbe in mine un maine, cand azi am decis sa urmez un alt drum?

Tacutul maine nu intarzie sa apara si acopera tot ce am reusit sa privesc azi. Am uitat cele ieri invatate.

Ieri nu stiam ca era o poveste.

Insa azi am aflat ca maine or sa lege totul ce m-a tremurat ieri.

"Dulce-amar"

Urasc sa fiu dezamagita. De situatii, de fapte, de vorbe, de oameni..

Caci intotdeauna simt ca se intampla din vina mea. Ca eu nu am fost precauta-desteapta-vicleana deajuns, ca nu am stiut sa "vad" lucrurile cu ochii deschisi, ca nu am putut sa-mi folosesc experienta castigata, ca nu am putut prezice, ca...

Urasc gustul acesta amar. Care, stiu, nu ma va parasi pentru ceva vreme.

Si iar va trebui sa-mi renasc din cenusa orgoliul, increderea, multumire.

Mi se pare foarte ciudat ca cu timpul devenim si mai darnici, si mai sensibili fara sa ne pese de ceea ce vom primi inapoi.

Dau din mine - si ma face fericit! Ironic de ortodox..

Insa intotdeauna partea buna acestei amaraciuni este .. un nou inceput. Care iti aduce speranta si-ti da aripi. ...

La inceputul primaverii, in asteptarea soarelui si noptilor de vara, ia nastere o a doua suflare..

Primavara femeilor singure

Primavara din cer si din oameni s-a ratacit prin zapezi si vanturi, lasand usa anotimpului deschisa, doar spre frig si cenusiu.

Cand e frig, singuratatea e mai grea. Fulgii lovesc pervazul ferestrei si al inimii, strivind, fara mila sau regrete, fiecare clipa in care lacrima tacerii asteapta mangaierea unui cuvant sau a unei inimi. Nimic din noi nu infloreste cand zapezi de ganduri si nelinisti ne arunca prizonieri in catusele singuratatii.

Cu siguranta exista si o cheie, dar de cele mai multe ori, e aruncata intr-un ocean de asteptare si dor. Alteori visam sa vina un salvator care sa ne scape din ghearele insingurarii. Dar zburatorul intarzie...

Doamne, de ce ingadui sa fim atat de orbi, incat sa nu vedem ca de cele mai multe ori, cheia e chiar in mainile noastre, in inima noastra, in mintea noastra, in sufletul nostru?

De ce ne e teama de zborul libertatii de a alerga spre o alta inima, de zborul iubirii? Traim in trecut, calcand mereu pe urmele zilelor cand eram sau nu pereche. Cautam raspunsuri si rezolvari doar pentru ieri. Ne topim timpul si bucuria in focul neputintei de a schimba acum ce a fost atunci. Ramanem vesnici prizonieri intre ieri si astazi.

Dar maine? In fiecare seara pasim prin somn spre maine. Chiar si pentru noi, cei singuri, vine, neconditionat, maine. Un maine care ne sperie. Un maine ursuz si tot mai obosit de asteptare...
Da, exista si o primavara a femeilor singure... Femei frumoase, femei implinite profesional, femei energice si sensibile.. dar singure... Si, aparent, inexplicabil pentru toti, cum o astfel de femeie este totusi singura... Dar de cele mai multe ori, explicatia e foarte simpla: sunt singure, fiindca vor sa fiu singure.

Unor femei li se reproseaza ca sunt imposibile, pretentioase, distante, ca nu se poate apropia nimeni de ele. Eu as zice dimpotriva. Sunt femei de care oricine se poate apropia. Sunt extrem de sociabile si de prietenoase.

Problema e insa alta. Sunt femei cumplit de incomode, spun intotdeauna ce gandesc si nu neaparat in cuvinte (le ajuta foarte mult ochii si atitudinea), traiesc intr-un ritm foarte sustinut si mai intotdeauna reusesc sa ii sperie pe oameni, cu intensitatea trairilor lor.

Sunt femei pe care orice bucurie le face sa explodeze, dar si orice tristete le dezintegreaza. Si au nevoie de un real sprijin afectiv. De un umar intotdeauna aproape, atunci cand privirea e umbrita de lacrimi.

Dar, de obicei, primesc doar motivatii: Mi-e teama sa ma apropii de tine. Mi-e teama sa nu-ti insel asteptarile. Nu pot sa cred ca exista cineva atat de sensibil si de romantic, sa nu fiu doar o noua deceptie pentru tine. Nu pot tine ritmul cu tine.

Si intr-un ocean de fricosi, astfel de femei ce ar trebui sa faca?

De mii de ani, femeile asteapta barbatul care sa le schimbe viata. Dar, alunecand prin timp, nici barbatii nu mai sunt ceea ce legendele ne fac sa visam. Sunt tot mai putini luptatori. Ingrijorator de des, barbatii acestui timp prefera sa ofere doar bani sau sex. In cazuri mai speciale, le ofera pe ambele, la pachet. Dar, in general, oferta in surplus a uneia dintre aceste componente incearca de fapt sa suplineasca deficitul celeilalte.

Iar femeile acestea.. Nu cer niciodata mai mult decat pot ele darui. Cer intr-adevar mult, dar stiu sa si ofere foarte, foarte mult. Sunt femei care cer tandrete. Cer grija sufleteasca. Cer timp. Timp petrecut cu ele. Cu sufletul lor. Timp in care un barbat sa le tina de mana, sa vorbeasca cu ele, sa le alinte cu privirea, cu inima. Sunt femei care vibreaza doar la atingeri sufletesti. Si nu e o gluma. Asa sunt ele construite. Simt fiecare adiere ca pe o mangaiere, pana dincolo de suflet.

Si acum, in prag de primavara, ii intreb pe domnii, componenti ai taberei adverse, ce barbat al acestor vremuri, in care toti vor sa fie frumosi, destepti, cu bani si cu amante, cat mai tinere si cat mai frumoase, are timp pentru absurdele necesitati emotionale si afective ale unor astfel de femei.

As vrea sa cunosc si eu unul!...